07 septembrie 2011

Cum poti sa reduci factura de caldura la jumatate

Scumpirea gazelor ii va face pe multi romani sa ia in calcul metode alternative de incalzire si sa renunte la centralele pe gaz, in iarna care vine. Din fericire pentru cei care cauta solutii mai putin comune, exista optiuni.
Iar economiile care s-ar putea realiza ar putea fi substantiale. In unele cazuri, in comparatie cu sistemul centralizat de incalzire, costurile sunt si cu 50% mai mici. Una dintre solutii ar fi sistemele electrice de incalzire prin pardoseala, considerate mai eficiente chiar si decat centralele pe gaze naturale. "Consumul mediu orar este in jur de 12Wh/metru patrat pentru case noi bine izolate. Pentru o casa de 130 metri patrati, proprietarul va plati in jur de 360 lei, in medie, pe luna, pentru curentul electric necesar incalzirii cu un sistem electric prin pardoseala", a afirmat Dana Beattrix Rulea, manager general Amass Integral Solution, importator sisteme economice de incalzire din Danemarca, citat de EV.

Casa solara - Heliodome

O constructie deosebita - o casa in forma de titirez, alimentata de energia soarelui a aparut in Franta, intr-o localitate din Alsacia. Creatorul casei, Eric Wasser, a primit pentru brevetul principiului constructiei un premiu la concursul national de inventii, concursul Lepine, in 2003. Pentru realizarea proiectului i-au fost necesari 10 ani.

Casa este orientata spre sud pentru a beneficia la maxim de razele soarelui si are un perete de sticla de 160 m2, in forma de corola de floare. Inclinatia casei este calculata in functie de latitudine. O casa similara construita in Italia ar fi mai putin inclinata, in timp ce una construita in Scandinavia ar fi mai inclinata.

Datorita structurii si orientarii, casa se poate adapta fiecarui anotimp. Capteaza energia solara iarna si o economiseste vara. Nu are nevoie de aer conditionat si aproape deloc de incalzire. Pentru incalzirea apei, are panouri solare, iar o parte din apa calda circula pe sub dalele podelei de la parter, fiind o sursa complementara de incalzire. In caz de temperaturi foarte scazute, casa se poate incalzi cu o soba cu lemne.

"Pretul unei asemenea case este in jur de 2.000 de euro/mp, in afara costului terenului. Este rezonabil.", susţine inventatorul, care pretinde că a cheltuit până acum 300.000 de euro pentru casa lui. "Dar asta nu include si costul tuturor anilor de cercetare si dezvoltare", a mai precizat inventatorul.

Sursa: Maxisciences